Sergei Parajanov, unul dintre marii maeștri ai cinematografiei.

Sergei Parajanov, unul dintre marii maeștri ai cinematografiei, a creat două capodopere la rând, Shadows of Forgotten Ancestors (1964) și The Color of Pomegranates (1969), având admiratori legendari precum Fellini, Godard și Tarkovsky, și a fost privat de libertate de trei ori. Lucrările sale, și în special colajele Mona Lisa, l-au plasat în compania lui Picasso și Warhol. Cel puțin patru țări – Armenia, Georgia, Ucraina și Rusia – îl revendică, iar regizori de renume din Statele Unite până în Iran, designeri de modă din New York până în Brazilia, laureați ai Premiului Pulitzer și muzicieni celebri precum Madonna și Lady Gaga au creat opere inspirate de acest autor genial.

Filmele inconfundabile ale lui Sergei Parajanov sunt rar vizionate, adesea admirate și de obicei considerate unele dintre cele mai importante opere cinematografice ale secolului XX. Fără să se bucure de o notorietate la fel de notabilă precum cea a colegilor săi Fellini, Tarkovsky, Antonioni, Godard, a fost numit de către acești mari cineaști „geniu”, „maestru” și „magician”.

Sergei Iosifovici Paradjanov (Սարգիս Հովսեփի Փարաջանյան)  a fost un autor armean născut pe 9 ianuarie 1924 și crescut în Tbilisi, Republica Georgia, Uniunea Sovietică, de către părinții săi armeni, comerciantul Iosif Parajanian și Siranush Bejanov. Paradjanov a studiat vioară, canto și balet, iar apoi, în 1951, a absolvit cea mai veche școală de film din lume, Institutul de Cinematografie (V.G.I.K) din Moscova, unde s-a bucurat de mentoratul unor personalități precum Dovzhenko.

În patria lui Dovzhenko, Parajanov a creat prima sa capodoperă, Shadows of Forgotten Ancestors (1964), care i-a adus faimă mondială. Autoritățile sovietice l-au trecut pe lista neagră pentru sprijinul acordat disidenților și naționaliștilor ucraineni și toate proiectele sale din Ucraina au fost compromise, în special filmul său rămas neterminat „Kiev Frescos” (1966).

„Probabil că, în afară de limbajul cinematografic propus de Griffith și Eisenstein, cinematografia universală nu a avut parte de nici o descoperire revoluționară până la (filmul lui Parajanov) The Color of Pomegranates...” - MIKHAIL VARTANOV

Parajanov a mers apoi în țara sa ancestrală, Armenia, pentru a regiza Sayat Nova, unde l-a întâlnit pe proaspătul absolvent al V.G.I.K., Mikhail Vartanov, un coleg de clasă al lui Aleksandr Antipenko, care realizase imaginea la „Kiev Frescoes”. Impresionat de notițele lui Vartanov despre scenariul și stilul Sayat Nova, Parajanov a devenit prieten apropiat cu acesta și l-a luat în considerare pentru postul de director de imagine al filmului. Deși Sayat Nova (1969), cunoscut mai bine sub numele de The Color of Pomegranates, s-a dovedit a fi a doua capodoperă consecutivă a lui Parajanov, a fost remontat de cenzorii sovietici, însă nu din cauza faptului că a fost neînțeles.

Parajanov a plătit aspru pentru critica sa deschisă la adresa cinematografiei sovietice și a autorităților: studiourile de film sovietice au respins toate proiectele sale după The Color of Pomegranates, iar el a fost arestat în 1973 și condamnat la 5 ani într-o închisoare ucraineană în 1974. A urmat un val de proteste internaționale al unor personalități precum Truffaut, Bunuel, Pasolini și Antonioni – în Europa și Statele Unite, dar și în Uniunea Sovietică, unde era cu adevărat periculos. Este demn de menționat că prietenul său apropiat Mikhail Vartanov, care fusese trecut pe lista neagră pentru că îl portretizase pe Parajanov în documentarul „The Color of Armenian Land” (1969), a fost concediat de la singurul studio de film din Armenia (la patru luni după încarcerarea lui Parajanov) pentru că a cerut Procurorului General al Ucrainei să-l elibereze pe Parajanov, așa cum demonstrează documentele recent declasificate obținute de soția lui Parajanov, Svetlana. În cele din urmă, la inițiativa amantei poetului Mayakovsky, Lilya Brik, poetul comunist francez Louis Aragon a cerut personal liderului sovietic Brejnev eliberarea lui Parajanov în 1977.

Parajanov s-a întors în orașul său natal, Tbilisi, Republica Georgia, dar a rămas șomer. În acest timp, a creat un număr notabil de lucrări de artă, în special colajele sale extraordinare Mona Lisa. În cele din urmă, la 15 ani după The Color of Pomegranates, datorită eforturilor intelectualilor georgieni, lui Parajanov i-a fost permis să regizeze din nou. Astfel, a creat capodopera The Legend of Suram Fortress în 1984.

„În templul cinematografiei există imagini, lumină și realitate. Sergei Parajanov a fost maestrul acelui templu.” - JEAN LUC GODARD

Reformele lui Gorbaciov i-au permis lui Parajanov să părăsească Cortina de Fier pentru prima dată, participând astfel la prestigiosul Festival Internațional de Film de la Rotterdam, unde The Legend of Suram Fortress a câștigat premiul pentru Cel mai inovator film. Următorul lungmetraj regizat de Parajanov a fost capodopera azeră Ashik Kerib (1988), pe care l-a dedicat prietenului său Andrei Tarkovsky (care a murit în 1986 și al cărui film Ivan’s Childhood l-a inspirat pe Parajanov să se elibereze de stilul realismului socialist sancționat în 1964). Ashik Kerib a fost de asemenea selectat de festivaluri prestigioase, Veneția și New York, și a câștigat Premiul Academiei Europene de Film.

În 1989, Parajanov a început filmările la The Confession, un film autobiografic, dar acesta a rămas neterminat din cauza spitalizării sale. În același an, Parajanov a atribuit scenariul său The Treasures at Mount Ararat unui producător din Europa de Est și i-a solicitat acestuia să-l angajeze pe Mikhail Vartanov ca regizor al filmului, însă, după lucrările pregătitoare, producătorul nu și-a respectat obligațiile contractuale, iar proiectul a rămas de asemenea neterminat. Vartanov a produs în manieră independentă Parajanov: The Last Spring, care includea negativul original al The Confession. La scurt timp după ce a primit titlurile onorifice de Artist al Poporului din Ucraina și Artist al Poporului din Armenia, Parajanov a părăsit această lume la 20 iulie 1990. „Cinematografia a pierdut unul dintre magicienii săi”, au scris Fellini, Tonino Guerra, Moravia, Rosi, Masina, Mastroianni și Bertolucci, care, alături de restul lumii, au jelit moartea prematură a lui Parajanov la vârsta de 66 de ani.

‍