Noutăți

Festivalul Strada Armenească revine

Uniunea Armenilor din România prezintă cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Strada Armenească, între 2 și 4 august, la Grădina Botanică "Dimitrie Brândză” din București.

25/6/24

5 Min

Uniunea Armenilor din România prezintă cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Strada Armenească, între 2 și 4 august, la Grădina Botanică "Dimitrie Brândză” din București.

Uniunea Armenilor din România prezintă cea de-a VII-a ediție a Festivalului Strada Armenească, între 26 și 27 august, în premieră la Grădina Botanică Dimitrie Brândză” din București, aducând cultura și tradițiile armenești în mijlocul naturii urbane. Intrarea la eveniment este liberă.

Ediția specială la picnic a Festivalului Strada Armenească aduce două zile de poveste, pentru cei care doresc să descopere un eveniment aflat la granița dintre culturi, generații, tradițional și contemporan, aducând în prim plan cultura armeană în vastele ei manifestări, dar și diversitatea culturală a Bucureștiului. Vreme de două zile, Grădina Botanică din București va găzdui zece concerte de muzică live ale unor artiști din Armenia și România, două DJ sets, târg meșteșugăresc, iar participanții se vor bucura de asemenea de gastronomii internaționale, cafea la nisip, două expoziții, o bibliotecă în natură, realizată de Editura Ararat și ateliere de dansuri armenești, sculptură tradițională în piatră (Khachkar).

Cei mici vor avea o zonă dedicată, unde se vor putea juca în natura urbană, iar între orele 12.00-14.00, vor putea asculta povești armenești sau participa la ateliere.

MĂDĂLINA PAVĂL ORCHESTRA (România)

Muzica lumii, muzica vie și acustica, muzica de film și muzica de dans, cu sonorități aflate la intersecția fină între clasic și tradițional, adunate într-un stil nou, stilul fel și fel – așa sună muzica facută cu și pentru oameni de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, alături de alți 11 muzicieni talentați, care aduc împreună sunetele bucovinene, moldovenești, sud-dunărene și balcanice.

VIA DACĂ (Republica Moldova)

Via Dacă este o trupă din Republica Moldova, născută pe tărâmul unde se unesc folclorul, mitul tribal și modernul. Muzica lor reprezintă un mix polifonic unic, cu amestec de sunet acustic și electronic, infuzată cu ritmuri și motive trance, rock, etno, indie și ambience. Incantații, strigături, colinde și doine transpuse prin conștiința omului de azi, te invită într-o experiență imersivă, pentru o redescoperire a propriilor basme.

BOGDAN SIMION ȘI LĂUTARII DE MĂTASE (România)

Născut în 1990 la Râmnicu-Vâlcea, Bogdan a început sa studieze cobza de la 15 ani. Începând cu anul 2006, a călătorit prin România, culegând cântece lăutărești și învățând de la puținii cobzari rămași în viață. Din 2017 a susținut numeroase concerte de muzică lăutărească cu taraful Lăutarii de mătase. A lucrat la coloana sonoră a documentarelor “Flavours of Romania” și “Wild Carpathia” realizate de jurnalistul britanic Charlie Ottley.

KARIN FOLK DANCE AND SONG GROUP

Karin Folk Dance and Song Group este un ansamblu de muzică și dansuri tradiţionale din Armenia, cunoscut la nivel internaţional pentru prestaţiile captivante și stilul unic. Fondatorul și directorul creativ al grupului, Gagik Ginosyan, onorat cu titlul de Artist Cultural al Republicii Armenia, a petrecut ani de zile pentru a documenta și a culege mișcări și cântece tradiționale atât din Armenia, cât și de la bătrânii comunităților armenești istorice din împrejurimi, pentru a putea reda tradițiile dansului popular armenesc pur.

MIQAYEL VOSKANYAN TARUP TRIO (Armenia)

Tarup este un trio din Erevan ce revitalizează și reinterpretează muzica tradițională armeană pentru a aduce în lumină noi sunete post-tradiționale. Creat în 2013, Tarup a inițiat mișcarea de muzică tradițională contemporană din Armenia. Aducând împreună sunetele fascinante ale tarului cu briza ușoară a blul-ului, două instrumente tradiționale armenești, într-o asociere îndrăzneață cu clape și percuții de jazz, Tarup abundă în armonii aranjate minuțios, improvizații moderne și un sunet acustic distinctiv.

TARAF FLAMENCO (România-Argentina)

Taraf Flamenco este format din muzicieni români și argentinieni, în jurul unui repertoriu în care se reunesc sub aceleași ritmuri muzici spaniole, lăutărești și romanțe din vechiul București. Cu instrumente de la vioară și clapă la darbuka și acordeon, o solistă din Iași, Ioana Tătărușanu, cu o voce ce amintește de tânăra Maria Tănase –, și un muzician argentinian, Lucas Molina, Taraf Flamenco zguduie granițele dintre muzicile lumii, ringurile de dans și creează o atmosferă ca la Buenos Aires, Sevilla, și Bucureștii secolului trecut, propunându-și să transforme orice scenă într-o punte ce unește organic mai multe culturi care ajung să se exprime într-o limbă comună.

HAYK KAROYI FEAT. SUSANNA NAJARIAN (Armenia)

Hayk Karoyi este muzician contemporan, multi-instrumentist, compozitor din Erevan, Armenia, cunoscut la nivel național drept cel mai curajos tânăr artist contemporan creator de muzică experimentală. Absolvent al Conservatorului din Erevan, clasa de instrumente naționale de suflat din lemn, și-a început călătoria pornind de la muzica tradițională armeană și instrumentele tradiționale, experimentând în decursul anilor de studiu diverse genuri de muzică în căutarea unor noi inspirații și perspective în muzică.

ANSAMBLUL VARTAVAR (România-Armenia)

Vartavar este ansamblul de dansuri tradiţionale al comunităţii armene din Bucureşti, fondat în anul 2001. Ansamblul este pregătit de coregrafa Bela Martikian, ce provine dintr-o familie de armeni venită în România din Grecia. Ansamblul a participat la diferite festivaluri naţionale şi internaţionale. Semnificația numelui ansamblului provine din Armenia Antică, când armenii erau încă păgâni. Vardavar/Vartavar (armeană: Վարդավառ) este o sărbătoare armenească veche, care îi era atribuită zeiței Astghik, zeița apei, frumuseții, iubirii și a fertilității.

DESPRE UNIUNEA ARMENILOR DIN ROMÂNIA

Uniunea Armenilor din România este o organizație non-guvernamentală constituită în anul 1919, cu scopul de a-i ajuta pe armenii refugiați în România după Genocidul din 1915.

După 1990, Comunitatea armeană a reînființat Uniunea Armenilor din România, dorind să păstreze moștenirea culturală și spirituală a armenilor de pe aceste meleaguri, dar să și promoveze cultura și tradițiile armene în rândul publicului larg.

Parteneri: Armenian Youth Organization, The Fresh,Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, Universitatea din București, Rock FM, Cărturești

Intrarea este liberă, iar accesul se realizează în limita capacității.
Pentru accesul în spațiul Grădinii Botanice se achită un bilet de intrare, în valoare de 10 lei. Taxa poate fi achitată în avans, aici: https://events.unibuc.ro/gradina-botanica/intrare-22/

Eveniment Facebook:

Vezi aici.

Instagram:

Vezi aici.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm contactați: presa@uniuneaarmenilor.ro – Ligia Keșișian | 0733.02.62.12

25/6/24

5 MIN

Distribuie pe:

Noutăți și articole de blog

Explorați blogul nostru pentru a descoperi cele mai interesante povești și noutăți despre Festivalul Strada Armenească!

Înscrie-te la newsletter pentru noutăți despre Festivalul Strada Armenească

Fii la curent cu toate detaliile despre eveniment, inclusiv programul, activitățile speciale și surprizele pregătite pentru participanți.
Felicitări!
Te-ai abonat cu succes la newsletter-ul Festivalului Strada Armenească!
Oops! Ceva nu a mers bine, încearcă din nou în câteva secunde!

Festivalul Strada Armenească
2-4 august

Festivalul Strada Armenească este un eveniment cultural care celebrează tradițiile, muzica, dansul și mâncarea comunității armene din România. Este un prilej de a descoperi cultura și istoria armenilor prin diverse activități și spectacole.